Home » Noua generatie a lui Volvo XC90 2015 lansata oficial in Romania – preturi » Noua generatie a lui Volvo XC90 2015 lansata oficial in Romania – preturi

Noua generatie a lui Volvo XC90 2015 lansata oficial in Romania – preturi

Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90 2015
HomeApril 8, 2015 at 4:53 pm

Noua generatie a lui Volvo XC90 este un SUV premium cu capacitate de 7 locuri, impresionant din punct de vedere vizual, cu dotări premium și sisteme de siguranță aliniate celui mai înalt standard la nivel global. Noile tehnologii și combinația unică de putere, consumul eficient și finisajele superbe la interior sunt de asemenea puncte forte ale noului model VOLVO.

Noul XC90 marchează începutul unui nou capitol în istoria VOLVO, surprinzând liniile noului design și încorporând totodată propria gamă de tehnologii care utilizează noua SPA (Scalable Product Architecture). Prima ediție a noului VOLVO XC90 a fost vândută online, stocul de 1,927 de modele epuizându-se în numai 47 de ore de la lansare, la începutul lui septembrie 2014.

Noua generatie a lui Volvo XC90 2015 – DESIGN

Noul XC90 este primul VOLVO care afișează noul logo al companiei, săgeata emblematică fiind aliniată elegant de-a lungul grilajului din față, împreună cu farurile în formă de T, cunoscute și ca ‘’Ciocanele lui Thor’’. Aceste elemente conferă un aspect distinct și încrezător pentru noua linie de design a viitoarelor modele VOLVO.
Caroseria mai mare a XC90, cu noua topografie și formele ascuțite se completează cu stopurile, concepute asemenea unor tatuaje, și trasează semnătura liniei de design, semnătură ce va fi folosită și în construcția altor modele din gamă. Pentru a puncta la capitolul vizual lateral, XC90 vine cu o gamă de jante de până la 22 de inchi.
Interiorul lui XC90 2015 prezintă cel mai luxos design conceput vreodată pentru un VOLVO. Cea mai impactantă dotare este consola centrală asemănătoare cu o tabletă.
Consola este sufletul unui nou sistem de control, fără butoane, deschizând prin simplitatea sa, un spațiu generos care oferă oportunitatea de a crea o arhitectură internă luxoasă. Noua generatie a lui Volvo XC90 combină în interior materiale precum pielea fină Nappa și lemnul cu detalii finisate, inclusiv un schimbător de viteze acoperit cu cristal produs de faimosul producător de sticlă suedez Orrefors. Butonul de pornire/oprire, precum și cel de control al volumului sunt acoperite cu același tip de cristal.

Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90

Top 5 Alarme auto

Noua strategie de linii de echipare

Noul concept de linii de echipare al VOLVO se aseamănă cu un arbore cu 2 ramuri. La baza acestui concept stă un nivel foarte competitiv, Momentum.
Inscription și conceptul R-Design formează cele 2 ramuri ale arborelui. Pachetul de Inscription este conceput pentru clienții care doresc un look elegant și o experiență luxoasă, iar R-design oferă o aură sportivă și dinamică interiorului.

XC90 2015 – Noile scaune

Volvo se bucură deja de reputația de a fi producătorul celor mai confortabile scaune din industria auto. Noul XC90 duce această reputație la un alt nivel prin proiectarea unor scaune, concepute inovativ, care oferă mai mult spațiu pentru pasageri în al doilea și al treilea rând de scaune, transformând XC90 într-un autentic SUV de 7 locuri. Ansamblul de scaune are o formă ergonomică asemănătoare cu coloana vertebrală umană. O multitudine de posibilități de ajustare permit fiecăruri pasager să își regleze poziția ideală de șezut. Noile scaune sunt disponibile cu spații de stocare laterale, perne de șezut extensibile și masaj. Al doilea rând de scaune oferă trei scaune individuale cu posibiltate de înclinare. Funcția de culisare poate fi folosită pentru a crea mai mult spațiu pentru picioare pasagerilor din al treilea rând, sau pentru a mări spațiul de depozitare. Un scaun de copil în centru este opțional. Scaunele din al treilea rând oferă un confort nemaiîntâlnit pasagerilor cu o înălțime de până la 1,70 m.

Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90

Noua generatie a lui Volvo XC90 – Șasiu complet nou

Când vorbim despre dinamica de rulare, XC 90 oferă o croazieră lină, robustă, specifică unui SUV, combinată cu o manevrabilitate precisă și o responsivitate pe măsură. Acesta este un șasiu complet nou, atât în partea frontală, cât și în spate. Structura este cea a unei suspensii double wishbone frontale combinată cu ax integral în spate care este prevăzut cu un arc în formă de frunză, confecționat din aliaj ușor. XC90 este de asemenea echipat cu o suspensie pe aer controlată electronic, cu 5 posibilități de ajustare.

Unde gasesc o asigurare RCA pentru tineri ieftina

Noua generatie a lui Volvo XC90 2015 – motorizari

Noul XC90 oferă o gamă de trenuri de rulare de 2 litri, 4 cilindri de tip Drive-E, acestea oferind o combinație excelentă putere-consum eficient. Vârful de gamă este reprezentat de XC90 Twin Engine, care combină un motor supercharged și turbochaged cu un motor electric, acestea oferind o combinație de putere și consum redus: 400 de cai putere cu emisii de CO2 de numai 59g/km . Condusul normal se desfășoară în modul hybrid, dar la apăsarea unui buton, șoferul poate să treacă în modul silențios și emission-free, destinat condusului urban, cu o autonomie de peste 40 km. La nevoie, șoferul poate trece înapoi în modul hybrid. Cuplul maxim combinat este de peste 600 Nm, XC90 accelerând de la 0 la 100 km/h în numai 6 secunde.

VOLVO XC90 este disopnibil în varianta D5 twin turbo diesel cu 225 cp și 470 Nm, cel mai bun consum din clasă – 6l/100 km și motorul D4 turbo diesel cu 190 cp, 400 Nm și un consum de 5l/100km. Sunt disponibile și două motorizări pe benzină. Prima este un motor T6 cu superchargher și turbină cu 320 cp și un cuplu maxim de 400 Nm. Al doilea este un T5 cu 254 cp și 350 Nm. Toate versiunile de motorizare sunt disponibilie cu o cutie de viteze automată, ca dotare standard.

Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90

Cel mai modern sistem de control de pe piață – Sensus

Noua interfață SENSUS este fără discuție cel mai modern sistem de control in-car de pe piață. SENSUS reinventează modalitatea în care șoferii își folosesc mașinile. Selecția tradițională de butoane a fost înlocuită cu un sistem intuitiv de control bazat pe tableta cu ecran tactil care deispune de un sistem de voice-control foarte abil. Instrumentele digitale și head-up display-ul plasat în fața șoferului asigură un flux optim al informației relevante. SENSUS oferă un acces ușor către o selecție vastă de aplicații care pot fi descărcate din cloud. Posibilitățile controlului in-car includ radio prin Internet, navigare, găsirea unui loc de parcare, music streaming, posibilitatea de a reda conținutul unui smartphone Android sau Apple pe consola centrală, un hot spot pentru folosirea tabletei centrale în mașină și multe altele. De asemenea, noua generatie a lui Volvo XC90 va înștiința șoferul când este timpul pentru inspecție service și va sugera de asemenea o programare la un dealer VOLVO.

Ingeniozitate digitală

Inovația digitală și designul interactiv sunt bazate pe discuții purtate cu clienții. Structura ecranului de tip portret poate fi descrisă ca un ansamblu de plăci, fiecare dintre acestea afișând o funcție cheie. Informația, navigarea și multimedia sunt în partea superioara, ușor accesibile. Controlul telefonului, aplicațiile și clima sunt poziționate în partea inferioară, ușor de atins și accesat. Când una dintre plăcile ecranului tactil se modifică în urma atingerii, celelalte sunt comprimate, dar încă vizibile și ușor accesibile. Acest aspect face ca ecranul tactil să fie extrem de ușor de folosit, fără a fi nevoie de un meniu principal atunci când șoferul navighează prin funcții.

Sistemul de Climatizare în 4 zone

Noua generatie a lui Volvo XC90 2014 poate fi dotat cu un sistem de climatizare în 4 zone, cu opțiuni indivituale pentru pasagerii din față și al doilea rând de scaune. O unitate separată de aer condiționat este o dotare standard sau opțională în funcție de piață. Sistemul de purificare a aerului, CleanZone, este unul dintre cele mai eficiente de pe piață. Acesta a fost îmbunătățit cu un filtru de carbon pentru o filtrare optimă a particulelor dăunătoare și a polenului.

Cel mai bun ulei auto de motor: sfaturi pentru incepatori

Noua generatie a lui Volvo XC90 – SIGURANȚĂ ȘI SUPORT

Noul XC90 oferă unul dintre cele mai actuale și sofisticate sisteme de siguranță de pe piață din punct de vedere tehnologic. Acest sistem înglobează două premiere la nivel global: un pachet de protecție run-off road și un asistent de oprire automată in intersecții. Într-un scenariu în care mașina ar fi în pericolul de a părăsi carosabilul, VOLVO XC90 detectează pericolul, iar centurile din față devin rigide pentru a menține poziția pasagerilor. Pentru a preveni accidentările la nivelul coloanei vertebrale, scaunele dispun de o funcție de absorție a șocului care se activează atunci când autovehicului este implicat într-un impact cu o suprafață dură. XC90 este primul automobil din lume care dispune de frânare automată, aceasta activându-se în situația în care șoferul execută un viraj în fața unui automobil care rulează din sens invers. Acesta este un scenariu foarte probabil în intersecțiile aglomerate urbane, dar și pe autostrăzi, unde limita de viteză este mai mare. Sistemul de frânare automata cu care sunt dotate modele VOLVO se numește City Safety și este o dotare standard pentru noul XC90. Sistemul este responsabil cu detectia obstacolelor din fața automobilului precum alte vehicule, cicliști și pietoni atât ziua cât și noaptea.

Noua generatie a lui Volvo XC90 – Suportul automat în trafic

La capitolul suport, tehnologia Adaptive Cruise Control cu Pilot Assist face posibil șofatul în siguranță în regim semi-autonom, urmărind vehicului din față în situații de ambuteiaj. Accelerarea, frânarea și mai nou, directia, sunt controlate automat. Șoferul are însă controlul complet când execută manevre și merge în spate în spații strânse. XC90 dispune de un sistem de vizualizare 360. Acesta îi oferă șoferului vizibilitate completă datorită camerelor care generează o imagine completă 360. Pilotul Park Asist oferă acum și posibilitatea de a intra cu spatele automat în locuri de parcare.

Noua generatie a lui Volvo XC90 – preturi in Romania

Noul Volvo XC90 2015 a fost lansat oficial in Romania. SUV-ul suedez, este disponibil pentru un minim de 55.882 euro, pret ce include si TVA.

Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90

Noua generatie a lui Volvo XC90 2015 – via Volvo Romania

Citeste si:

Preturile pentru Audi Q7 2015 – anuntate oficiala

Noua generatie a lui Volvo XC90 2015

Galerie de Imagini

Slide 1
Slide 2
Slide 3
Slide 4
Slide 5
Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90 Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90 Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90 Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90 2015 Preturile pentru noua generatie a lui Volvo XC90

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *