
Home » Cele mai mici masini din istorie: top 6 automobile micro » Cele mai mici masini din istorie: top 6 automobile micro
Va prezentam astazi un top 6 cu cele mai mici masini din istoria industriei auto. Chiar daca au dimensiuni mai mult decat modeste, preturile pentru multe din exemplarele descrise mai jos pot avea in componenta lor chiar si 5 cifre.
Ieri au fost anuntate preturile pentru noua generatie a lui BMW seria 7. Va intrebati ce legatura are acest eveniment cu top-ul celor mai mici masini? Pai, sa stiti ca multe din exemplarele ce vor fi prezentate in continuare, au in prezent un pret mai mare decat noul seria 7, una din cele mai sofisticate automobile ale prezentului.
1. BMW Isseta
In lista noastra, BMW Isseta este unul din cele mai accesibile modele, un exemplar in stare tehnica foarte buna fiind disponibil pentru aproximativ 20.000 euro. Versiunile cu 3 roti sunt ceva mai scumpe, iar modelele destinate politiei, pot ajunge si la 90.000 euro. Istoria
Isseta isi are inceputurile in Italia, acolo unde renumitul microcar a fost dezvoltat la inceputurile anilor ’50. Dupa asta, brandul Isseta devine proprietatea BMW, iar in anul 1955 apare primul model BMW Isseta 250, cu un motor de motocicleta de 13 cai putere si transmisie lipsita de marsarier.
2. Peel P50
Jeremy Clarkson a condus un asemenea automobil chiar prin cladirea BBC. Va intrebati cu a fost posibil? Nimic mai simplu, Peel P50 are in lungime doar 134 cm si doar 99 cm in latime. Una din cele mai mici masini din istorie este propulsata de un motor in 2 timp ce dezvolta 4,2 cai putere.
Este greu de crezut, dar la una din licitatiile PM Sothebys, un P50 a fost vandut pentru 120.750 euro.
3. Messerschmitt KR-200
Modelul KR-200 sau Kabinenroller, a fost incercarea constructorului de avioane de lupta Messerschmitt de a ramane pe linia de plutire dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Propulsorul masinii cu 3 roti avea un singur cilindru si producea 10 cai putere. Spre deosebire de cele 2 modele descrise mai sus, Messerschmitt KR-200 avea marasarier, insa pentru a merge inapoi, era necesara oprirea motorului, si repornirea acestuia prin rotirea cheiei mai departe decat in mod normal. Dupa asta automobilul rula doar impotriva sensului de mers.
In primii ani dupa lansare (1955), Messerschmitt KR-200 se vindea destul de bine, insa la inceputul anilor ’60, cererea pentru astfel de automobile aproape disparuse, iar constructorul german nu a fost capabil sa se adapteze noilor realitati. Drept rezultat, in anul 1968, Messerschmitt si-a incetat existenta.
4. Fuji Cabin
Fuji Cabin a fost lansat in cadrul salonului auto de la Tokyo din anul 1955. Masinuta avea sub capota un motor de motocicleta setat sa livreze 5,5 cai putere. Din pacate, de-a lungul existentei sale, au fost vandute doar 85 de unitati Fuji Cabin. Esecul comercial insa, face ca microcarul japonez sa fie o piesa dorita de multi colectionari din lume, dorinta ce in unele cazuri poate costa si 126.500 dolari. Anume acesta a fost pretul ultimului Fuji Cabin vandut la licitatie.
5. Inter 175A Berline
Inca un microcar lansat de un constructor specializat in trecut pe producerea avioanelor. Mai mult, configuratia interioara a acestui automobil semana cu habitaclul unui avion de lupta. Astfel, cele 2 scaune erau amplasate unul dupa altul, iar volanul amintea mansa avionului. Daca va doriti neaparat un Inter 175A Berline, sa stiti ca recent s-a vandut un exemplar la pretul de 161.000 dolari, sau aproximativ 147.000 euro.
6. Glas TL-400
Glas era un producator renumit de scootere si masinute mici din Germania anilor ’50. Unul din modele, este dubita TL-400, pretul careia poate ajunge azi si la 150.000 euro.
In anii ’60, nemtii au incercat sa intre in segmentul automobilelor de dimensiuni mici si medii. Insa, erorile de calcul al investiilor necesare unui asemenea pas, au generat probleme financiare foarte mari, iar in anul 1966, compania Glas a fost cumparat de BMW.
Cele mai mici masini din istorie: top 6
Citeste si:
Cele mai populare masini 2015: top vanzari in Europa