Istoria Automobilului Hudson

This time it’s Hudson !!! – Istoria automobilului Hudson

Homenoiembrie 23, 2012 at 4:52 pm

Pe banii unui magnat textil

Azi brandul Hudson e ţinut minte de foarte puţini, un fapt deloc de mirat, pentru-că ultimul automobil cu acest nume a ieşit din uzină cu jumătate de secol în urmă. Astfel vom începe chiar de la numele acestui brand, care nu are nimic proprietarul ori constructorul maşinii ci e legat de sponsorul acesteia. Joseph Hudson, unul din marii textili ai timpurilor de atunci şi simultan socrul unuia din cei patru constructori ai primului automobil Hudson. Toţi patru: Roscoe Jackson, Roy Chapin, Howard Coffin şi Frederick Bezner lucrase înainte la Oldsmobile şi ştiau ce au de făcut. Prin urmare cei 90.000$ alocaţi de Joseph nu au fost cheltuiţi în zadar, chiar primul automobil al Hudson Motor Cars Company, numit Hudson 20 a fost unul de succes. Însă punctul culminant era sa fie în anii ’20, când modelul Essex pur şi simplu a făcut piaţa să exploadeze, oferind cumpărătorilor un automobil cu acoperiş „tare” , la un preţ foarte bun.

Succesul din acea perioadă a catapultat firma în rândul mai marilor industriei automobilistice de atunci. Acest lucru era să se schimbe în anii marii depresii, însă comenzile armatei din timpul celui de-al doilea război mondial au salvat compania.

Războiul a trecut şi era timpul să apară un nou model, problema era în faptul că nimeni nu ştia cum trebuie să arate acesta şi ca rezultat în 1947 a apărut Hudson Commodore, probabil unul din cel mai puţin memorabile modele din istoria companiei.

Fiind clar că în acest mod compania nu mai repetă succesul din perioada antebelică, a fost aleasă o nouă orientare, una suflată de Frank Spring, designerul principal la acel moment . Noua concepţie are rădăcini în aviatică, industrie cu care domnul Spring a făcut cunoştinţă încă în timpul războiului . Ca urmare în 1948 apare noul Commodore, cu totul diferit de predecesorul său.

Asa da, veţi spune voi , însă noua concepţie nu a plăcut tuturor şi cel mai important e că aceasta nu a fost agreată chiar de preşedintele de atunci a companiei. A.E. Barit cunoscut ca fiind extrem de conservator a etichetat automobilul ca prea vulgar şi probabil că fără inventivitatea a doi designeri din companie nu mai apărea viitorul Hudson Hornet. Cum a fost treaba, Robert Andrews şi Bill Kirby , care la acel moment lucrau intens la noua concepţie de maşini, auzind ordinul directorului au spus, dacă nu…., nu să fie şi au făcut următorul truc. Au terminat schiţa pentru noul automobil însă în locul emblemei Hudson au pus emblema…Buick, ca apoi „întâmplător” această schiţă să ajungă la sus amintitul Frank Spring, care la rândul său a prezentat-o imediat domnului Barit. La întrebarea preşedintelui, de unde acest desen, Robert Andrews, destul de sigur pe el a spus că îl are de la un prieten care lucrează la GM şi că aceasta ar fi noua maşină proiectată de aceştea. Auzind aceasta, Barit nu a mai avut ce contrapune şi a dat undă verde pentru noua serie de automobile.

Un afiş publicitar al seriei Hudson

Un nou suflu

Asumarea riscului a meritat pentru că deja în 1948, compania Hudson a vândut 120.000 de automobile, iar peste un an vânzările au cresut până la 160.000. Şi nu e de mirare pentru-că în interior pe cumpărători îi aştepta o adevărată oază al spaţiului şi comodităţii.

Uite aşa în 1951 a apărut Hudson Hornet, care în principiu era acelaşi Commodore, diferenţa fiind motorul, care aici dezvolta 150 c.p şi permitea o acceleraţie până la 100 km/h în 13 sec. Acest detaliu în cuplu cu manevrebilitatea de excepţie a făcut din această maşină preferata piloţilor de rally-uri amatori. La începutul anilor ’50 devenea din ce în ce mai popular rally-ul NASCAR. Chiar în primul an de participare Hudson Hornet la volanul căruia se afla pilotul amator Marshall Teague, a reuşit să câştige 13 etape de NASCAR la finalul sezonului clasându-se pe poziţia a 3-a la general.

La finalul sezonului Teague şi mecanicii acestuia au produs nişte modificări la maşină mai ales la motor, aducând-ul pe acesta de la 150 c.p la 210 c.p. Noul motor a primit indexul 7-X şi deja în următorul sezon echipa Hudson a învins în 27 din 33 de etape al NASCAR-ului, record încă nebătut.

Nu a fost să fie.

Păcat că succesele din NASCAR nu au putut influenţa situaţia companiei. Începând cu anul 1950, vânzările au început să scadă, dar şi mai greu a început a fi când GM, Ford şi Chrysler au pornit politica de price dumping. Astfelau fost înlăturaţi concurenţii mai mici, printre care se număra şi Hudson Motor Cars Company. Pe lângă asta trendul la forme aerodinamice „umflate” a trecut destul de repede.