Catastrofa pe nume Edsel

Homenoiembrie 8, 2012 at 7:01 am

Situaţia pe piaţa americană a automobilelor în perioada postbelică era destul de clară. Exista clubul celor trei granzi din Detroit şi restul. Dar, şi în marele trio – General Motors, Ford Motor Company şi Chrysler, puterile nu erau chiar egale. ,,Ovalul albastru” după vânzări era mult înaintea imperiei lui Walter Chrysler şi la aceiaşi lungime de distanţă era în spatele GM-ului. Chiar dacă însăşi Ford-ul concura cu succes cu Chevrolet, atunci Mercury care era un automobil de preţ mediu nu avea nici o şansă în faţa Pontiac-ului spre exemplu care juca în aceiaşi ligă a preţului. Acesta a fost motivul necesităţii creării unei noi maşini cu putere mare de concurenţă. Anume atunci s-a născut ideea Edsel.

Baza pentru seria Edsel au devenit Ford Fairline şi Mercury Monterey.

Curios e faptul că în acea perioadă în cadrul companiei Ford exista o mare rivalitate între generaţia mai tânără de manageri şi cea mai bătrână. Mai curios e că anume „vârstnicii” au venit cu ideea schimbării, însă aceasta nu a fost acceptată în formatul propus de ei. Iniţial generaţia tânără şi-a propus să facă un automobil absolut nou, lucru care s-a dovedit a fi prea costisitor, de aceea s-a hotărât a se porni de la 2 modele standart: Ford şi Mercury. Noua maşină a primit indexul de producţie E-car şi tânărul designer Roy Brown s-a pus pe treabă. Sarcina la prima vedere nu era simplă, dar E-car s-a primit într-adevăr unică şi nu semăna cu vreun alt automobil cunoscut la acel moment.

Dacă la exterior E-car era clar deosebit, atunci la partea tehnică pe cumpărători nu îi aştepta aproape nimic nou. Merită amintit doar motorul care era un V8 de 5,9 litri şi care lucra în cuplu cu o cutie automată în 3 trepte. În rest noua maşină era compusă din detalii scoase de pe Ford. Acum a rămas ultima problemă – numele final. După lungi research-uri şi mari batai de cap a fost acceptată denumirea Edsel.

Gata treabă e terminată, urmează doar o campanie de promovare şi succesul este asigurat. Aşa au gândit managerii de la Ford, însă catastrofa era abia pe drum. Pe lângă design-ul părţii din faţă care nu a fost înţeles de americani erau probleme şi cu calitatea. Gafa monumentală a constat în faptul că noul model a fost hotărât să se asambleze pe linii de producţie vechi, pe scurt muncitorii care lucrau la asamblarea Ford-ului trebuiau la fiecare 60 maşini clasice să producă şi 1 Edsel. Pe lângă faptul că muncitorilor le era antipatică ideea cu programul de muncă prelungit, mai era şi problema noilor detalii care deseori erau montate greşit ori defectuos.

Numai este de mirare faptul că Edsel a căpătat o reputaţie de automobil necalitativ. Toate acestea erau în opoziţie directă cu cea ce se spunea de pe micile ecrane şi posterele stradale, acolo cumpărătorilor le era promis un automobil de un alt nivel, din altă ligă . În realitate însă noile maşini ajungeau la dealeri cu multe piese de interior aruncate pur şi simpli în portbagaj, pentru-că muncitorii de la uzină nu ştiau cum să le monteze corect. Dar catastrofa cea mai mare s-a detaliat în scăderea vânzărilor pentru celelalte modele mai ales Mercury, cauza acestor scăderi a fost tot Edsel. Ford Motor Company a suferit pierderi de peste 250mln $ atunci ori 3,5 mlrd $ în condiţiile actuale.